comuna sandra

Comentarii trimise de utilizatori

Comentarii, pagina 41 din 180
Click aici ca sa audaugi un comentariu
Cum să uiţi o femeie
6 Mar 2009 07:13
“Cum să uiţi o femeie“, cel mai recent roman al lui Dan Lungu, a apărut în colecţia Fiction Ltd. la Editura Polirom. Este una dintre cele mai aşteptate apariţii ale acestui început de an - un roman despre iubire, uitare, dar şi despre “pocăiţi” şi lumea acestora.
După succesul repurtat cu “Bărbate pune-ti numele meu!”, autorul se reinventează în acest nou roman, renunţând la temele legate de comunism şi adoptând o perspectivă predominant psihologică. Aceasta duce la construcţia unor personaje vii, complexe, care, mai ales în a doua parte a cărţii, par a fi făcute 100% “din carne şi oase”: Marga, Andi, prezbiterul Set. Atenţia focalizată de autor pe psihologia personajelor face ca resorturile lor sufleteşti să poată fi mai uşor disecate, înţelese şi împărtăşite de către cititor.
Duplexul tematic al cărţii este generat de un singur nucleu: iubirea. Astfel, romanul este despre două tipuri de iubire: cea care leagă sau dezleagă un cuplu şi cea pentru Dumnezeu. Avatarurile dragostei terestre se împletesc cu frământările mistice, iar lumea “pocăiţilor” este surprinsă cu înţelegere şi amuzament. Problematizarea acestor două teme majore ne-ar putea face să credem că tonul cărţii este întrutotul grav, însă specialitatea lui Dan Lungu este de a vorbi relaxat şi pătrunzator despre lucrurile cu adevărat importante. Astfel, dincolo de gravitatea incontestabilă, romanul este învăluit de umor, (auto)ironie şi, uneori, maliţie.Minciuna este temelia bunelor maniere.
ARICIU DIN BLOC OUT
6 Mar 2009 06:43
1 MURITOR DE FOAME NU PAPI CU CARMENITA LA PENSIUNE GRATIS 5 ANI + 1 CAMERA NOAPTE/ SAPTAMANA
2 MAI EXISTA PROGRAMU "RABLA" ADICA DACA ESTI SATUL DEO VACA POTI SA IEI SECRETARA > MACAR E MILKA CU MULT PAR< br />3 STI TU PROVERBBELE ALEA ROMANESTOI
Mincinosu' roade osu'
Bate fierul cât e cald, că de se va răci, în zadar vei munci
Mai bine să te pizmuiască decât să le fie milă de tine, că pizma priveşte împotriva celui puternic, iar mila la cel ticălos.
Pentru pizmaş găina vecinului totdeauna e o curcă.
Răzbunarea e arma prostului.
Cine fură azi un ac mâine fură un gânsac.
Lenea e cucoană mare care n-are de mâncare.
SI ULTIMA PENTRU BRAVUL VOSTU PRIMAR Vai de bărbăţelul meu, el munceşte şi eu beu.
ASTEA VA CARACTERIZEAZA HIIC CE PUSCA MEA ! UNU FARA ALTU NYU SE POATE HAACC CE PUSCA MEA
GL0DEAMU
6 Mar 2009 06:33
* Nu adresati jigniri altor persoane.
* Nu folositi numele altor persoane, daca nu vreti sa va dati numele scrieti "Anonim".
VENITI SI MANCATI PE GRATIS LA POLIVALENTA DE 8 MARTIE CA AM INTELES CA SARACII PETROLISTI NO SA IA DIN NOU ZAHARU SI ULEIU. LEAMAI RAMAS SI LOR SARMALE DIN CAMPANIA PSD SI VA DAU MOCA SA PAPATI. SI STITI DE CE FAC CHESTIA ASTA ?\
PT CA DL SAVU A AUZIT CA IMBECILII AIA 6 IL DA JOS PE PRIMAR SI VREA EL ACUMA DECI TREBUIE SA VA MOMEASCA CU ASTA CA CU PROIECTE CE SE LAUDAU IN CAMPANIE AU UITAT DE ELE. DOAR ALA CU DEMITEREA VICEPRIMARULUI IN 8 LUNI. BRAVO DLOR CONSILIERI SA VA FIE RUSINE !
DL SAVU ADUL PE ONCU DUMINICA LA POLIVALENTA SA NE PROMITA IARASI GRADINILE CA PROSTIMEA SANDREI CREDE DIN NOU ! FELICITARI AVETI PUTEREA DE CONVIGERE ! NU MA MIRA FAPTU CA DESTRAMATI SI ALTE FAMILII . BINE CANU AU COPII SA RAMANA PE DRUMURI ! SUCCES LA TOATE MINCIUNILE DE DUMINICA ! SI SA FITI DUR CU BPL IN SPECIAL CU NISTOR SI COJAC CARE ADUC IMPREUNA 700 VOTANTI PROPSD !
EU ZIC CA MERITA EI PE PRIMELE LOCURI LA NOILE ALEGERI !
AM INTELES CA NU STRANGI SEMNATURI PENTRU REFERENDUM
DE CE ? CHIAR MAI SPERI CA PRIMARU SAI ZBOARE PE TRUTA SI PREDA ? SA INTRE VECHII TAI CONSILIERI SA TE PUNA IN FUNCTIA DE VICE? MERGI CUMVA LA 2 CAPETE ? STI CE O SA PRINZI ? AMAR IN GURA CU VARF DE P**A . BAFTA ! ORICUM E STI PENIBIL DUTE LA LUCRU NU TINE OAMENI DIN BILED IN SUSPANS CU CONCEDILE TALE SI CU AMANARILE CA NU REZOLVI NIMICA. DACA OBTINETI ALEGERILE PENTRU NOUL PRIMAR AM INTELES CA PLATESTE NISTOR DIN BANI CE IA CASTIGAT IN PROCES CU COROAMA ! E ADEVARAT ? DIN BANI AIA MAI TRAITI TOTI DA NU MULT ! MINTEI MULT CA NU MAI O DUCI MULT ASA ! CERELE COTIZATIE DUMINICA ! INVITA SI ALTI MEMBRI DIN PARTID ! PUNEO PE CARMEN PRESEDINTA LA FEMEI CA E EXCEPTIONALA ! DA SINCER DATI DEMISIA CA SI PE TION ITI CER ASTIA DEJA DEMISIA .
sonia
5 Mar 2009 23:43
mihail nai somn hai la bloc social la mine la cam 13.sti tu ca ai mai fost sint in calduri........vii cu pasatu dami bip cand ajungi
fara cuvinte
5 Mar 2009 23:24
mesaj pt on off esti tare cred ca ai atins punctul care o sa doara dar din pacate nu prea cred ca se simte important e ca tata a platit scoala si a dat banii la carti bani care veneau din gurile copiilor de petrolisti dar eu am o propunere in cazul in care porcii mistreti nu vor sa iese din primarie faceti rost de un vanator bun care sa traga 2 glonturi si sa ii scoata afara si daca nici asa nu iasa promiteti-le lumanari si blesteme dar cred ca nici asa nu vor iesi dar mirele mistreanu sa i-si caute de lucru unde e de muncit nu numai unde e de furat sa dus cantina....mare pacat magazinul ia mers bine dar acolo nu putea fura o pardon si acolo fura ca a scos fetele tot la minus
anonim
5 Mar 2009 23:10
mesaj ptr .$$$$$$$$ SIGUR sonia a explodat
ON - OFF
5 Mar 2009 23:09
o poveste reala petrecuta la o vanatoare de mistreti:
era o vreme cand in comuna Sandra,porci mistreti,nestingeriti de nimeni dadeau buzna ,in turma ,prin cantina petrolului pe acolo devastau tot ,fugeau cu mancarea si terorizau angajatii,cum nu-i deranja nimeni ,porci au crescut tot mai mari si au inceput sa prinda curaj si incet incet ieseau dupa "hrana"chiar si pe timp de zi,asa tot in turma si-au facut curaj si au intrat si in curtea primariei,acolo a fluierat unul dupa ei la inceput dar dupa un timp sa obisnuit cu ei prin curte si chiar sa inprietenit cu mistretii,o scrofita dintr-o familie de porci mistreti mai curajoasa a intrat acum 4-5 ani intr-o incapere din primarie si nu mai vrea sa iasa de acolo ,cetatenii din comuna i-au pus scrofitei gand rau ,vor sa o faca mezeluri.
BUZZ
5 Mar 2009 23:04
da chiar ce cauta LUK toata ziua in primarie ,ore in sir .ha ceva e legat cu FUNDA ROSIE ,au voie persoane straine sa caute prin acte si cand secretara nu-i in primarie ?asta-i tupeu SFIDARE LA ADRESA CETATENILOR !
Mihaiel Zbant
5 Mar 2009 23:02
Salut cu respect PIRANIA si multumesc pt mesajul adresat acelui nenorocit{a} care scrie in numele meu.
Huidan Cristian L
5 Mar 2009 22:46
Umplutura ??? hai ca moloz ar mai merge da nici chiar asa. o las pe analfabeta de secretara pe post de umplutura in fam. Sauu . vai vai carmenito ce i-ai distrus viata varului meu cosmi de la inceput . acu nu ca tu ai fi sefa dar pacat ca era baiat bun, ai ajuns sa-i schimbi si numele? chiar nu mai il recunosc deloc.puterea banilor va ia mintile, dar exista si pentru voi un Dumnezeu ! RIP tie daca stii ce inseamna analfabeto !
 
Adrian ©